09 Sep 2025
Calendarul iulian:
27 Aug 2025
Pred. Februarie Next
PayPal
Pred. 1687 Next


Sf. Pimen cel Mare

Sf. Pimen cel MareSfîntul Pimen a fost de neam egiptean, şi unul dintre marii asceţi ai Pustiei Egiptene. Tînăr fiind, el i-a cercetat pe Părinţii cei Mari ai pustiei, culegînd de la ei mierea cea duhovnicească precum albina. Pimen 1-a rugat odată pe Avva Pavel să îl ducă la Marele Avvă Paisie. Văzîndu-1 pe Pimen, a zis Avva Paisie către Avva Pavel:...

Sf. Preacuvios Pimen cel din Palestina

Sf. Preacuvios Pimen cel din PalestinaSfîntul Pimen acesta s-a nevoit în pustia Rouba, care se afla în pustietatea Palestinei, în timpul domniei împăratului Mauriciu (582-602). El în tinereţile lui fusese păstor de oi. Odată cîinii lui au sărit pe un om pe care 1-au sfîşiat în bucăţi, iar el, din răutate, nu a sărit ca să scape viaţa nevinovatului aceluia. Pentru aceasta...

Sf. Osie, Episcopul Cordobei

Sf. Osie, Episcopul CordobeiCa Episcop al Cordobei, Sfîntul Osie bine a păstorit Biserica Spaniei timp de peste şaizeci de ani. El a fost unul dintre Părinţii mari de la Sinodul întîi Ecumenic de la Niceea (anul 325 după Hristos), şi a prezidat Sinodul local de la Sardica (Sofia de astăzi, în Bulgaria) din anul 347. El a fost un mare zilot al Ortodoxiei, în vremurile...

Sf. Sfinţiţi Kuşka şi Pimen Postitorul

Sf. Sfinţiţi Kuşka şi Pimen PostitorulAceştia au fost monahi din Lavra Peşterilor din Kiev. Sfîntul Kuşka a predicat Sfînta Evanghelie printre valahi [în veacul al XH-lea, v. infra] şi a botezat muţi dintre ei. Dar păgînii 1-au ucis şi pe el şi pe ucenicul ce era cu dînsul. Chiar în acele ceasuri Sfîntul Pimen Postitorul stătea în Biserica Lavrei Peşterilor din Kiev; şi...


Februarie 1687
DumLunMarMieJoiVinSam
      Sf.Teodor din Novgorod, cel Nebun pentru Hristos
1
fără postul
Sf. Mucenici In, Pin si Tim
2
fără postul
Sf. mucenici Evghenie, Valerian, Candid si Achila
3
fără postul
Sf.Anastasie Persul
4
fără postul
Sf. Paulin episcopul Nolei
5
ulei
Sf. Xenia de la Saint-Petersburg
6
fără postul
*Свети преподобни Анатолије Оптински Старији († 1894)
7
ulei si vin
Sf.David, împăratul Georgiei (1089-1130)
8
fără postul
Sf.Cuvios Tit de la Mînăstirea Peşterilor din Kiev
9
fără postul
Sf. Cuvios Efrem de la Mînăstirea Peşterilor din Kiev
10
oua, lapte, brânza
Sf. Cuvios Lavrentie de la Peşterile din Kiev
11
oua, lapte, brânza
Sf. Petru, Ţarul Bulgarilor
12
oua, lapte, brânza
Sfаntului Cuvios Nichiîa de la Mînăstirea Peşterilor din Kiev
13
oua, lapte, brânza
Cuviosului Petru din Galatia
14
oua, lapte, brânza
Sf. noului mucenic Iordan din Trapezunt
15
oua, lapte, brânza
Sf. mucenic Vlasie Bouarul
16
oua, lapte, brânza
Sf. noului mucenic Iosif de la Halep
17
fără ulei
*Свети Теодосије епископ Черњиговски
18
fără ulei
Sf. Muceniţe Marta şi Măria şi a fratelui lor Licarion
19
fără ulei
Sf. Aprion, episcopul Ciprului
20
fără ulei
Sf. Sava al Doilea, Arhiepiscopul Sarbilor
21
ulei si vin
Sf. mucenici Marcel, Filagriu si Pangratiu
22
ulei si vin
Sf. mucenice Enata si Valentina si a mucenic Pavel
23
ulei si vin
Sf. Teodora imparateasa
24
ulei si vin
Sf. Callia
25
fără ulei
Sf. Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei
26
ulei si vin
Sf. cuvios Isaac, zăvorîtul de la Mînăstirea Peşterilor din Kiev
27
fără ulei
Sf. Eusebiu
28
fără ulei
 
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal



Moon phases for February , 1687 (Serbia)
05 Feb 1687 Third Quarter
12 Feb 1687 New Moon
19 Feb 1687 First Quarter
27 Feb 1687 Full Moon