14 Mar 2025
Calendarul iulian:
01 Mar 2025
Pred. Aprilie Next
PayPal
Pred. 1715 Next


Sf. Mucenita Evdochia

Sf. Mucenita EvdochiaSfanta Mucenita Evdochia era originara din cetatea Heliopolis, din provincia Liban (Frigia), si a trait in timpul imparatului Traian. O buna parte a vietii si-a petrecut-o in desfranare, agonisind o avere insemnata. Schimbarea sa launtrica s-a petrecut in chip minunat, datorita monahului Gherman. In urma convorbirilor duhovnicesti cu acesta, Evdochia...

Cuviosului Agapie

Acest sflnt a fost frate începator aflat sub îndrumarea duhovniceasca a unui sfintit parinte din Mînastirea Vatopedu din Sfîntul Munte Atos. Prins de pirati, Agapie a fost vîndut ca sclav în Magnezia. Dupa doisprezece ani, el a scapat prin minune dumnezeiasca din sclavie, prin interventia Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si dus înapoi în...

Sf. Mucenita Antonina

Sf. Mucenita AntoninaSfinta Antonina s-a născut la Niceea. Din cauza credinţei ei în Hristos, ea a fost arestată şi torturată cu sălbăticie. La sfirşit a fost legată într-un sac şi înecată într-un lac la anul 302 după Hristos. Dar Dumnezeu a mîntuit sufletul ei şi a preaslăvit-o cu îngerii în ceruri şi cu oamenii cei credincioşi pe pămînt, pînă...


Aprilie 1715
DumLunMarMieJoiVinSam
 Sf. Mucenic Panhariu
1
fără ulei
Sf. Cuvios Nichita Marturisitorul, episcopul Apoloniadei
2
fără ulei
Sf. Serapion din Sidon
3
fără ulei
Sf. Cuvios Mucenic Eftimie
4
fără ulei
*Свети преподобномученик Лука Једренски
5
fără ulei
Sf.Cuvios Zaharia
6
ulei si vin
Sf. Mucenite Pelaghia, Teodosia şi Dula
7
peşte
Sf. Cuvios Vasile cel Nou
8
ulei si vin
Sf. Cuvios Pafnutie
9
fără ulei
Sf. Cuvios Ştefan Mărturisitorul
10
ulei
Sf. Cuvios loan Sihastrul
11
ulei
Sf. Euvula
12
ulei si vin
Sf. Cuvios Apolonie
13
ulei si vin
Sf. Cuvios Procopie Cehul
14
ulei si vin
Sf. mucenici si frati Amfian si Edesie
15
fără ulei
Sf. Mucenic Ulfian
16
fără ulei
Sf. Cuvios Mucenic Nichita
17
fără ulei
Sf. Cuvios Marcu din muntele Trahe
18
fără ulei
Sf. o suta douazeci de mucenici din Persida
19
fără ulei
Sf. Cuvios Grigorie Sinaitul
20
ulei si vin
+++ Duminica Floriilor
21
peşte
Peacuviosului Vadim Arhimandritul si a celor sapte ucenici ai lui
22
fără ulei
Pomenirea Celor Şase Mii de Sfinţi Mucenici din Georgia
23
fără ulei
Sf. Mucenici Processus şi Martinian
24
fără ulei
Sf. şi Marea Joi
25
ulei si vin
+++ Sf. şi Marea Vineri
26
postul strict
Sf. şi Marea Sâmbătă
27
postul strict
+++ Invierea Domnului - Sfintele Pasti
28
fără postul
+++ A doua zi de Pasti - Mormantul gol
29
fără postul
+++ A treia zi de Pasti
30
fără postul
    
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal



Moon phases for April , 1715 (Serbia)
04 Apr 1715 New Moon
11 Apr 1715 First Quarter
18 Apr 1715 Full Moon
26 Apr 1715 Third Quarter