31 Jul 2025
Calendarul iulian:
18 Jul 2025
Pred. Mai Next
PayPal
Pred. 1328 Next


Sf. Mucenic Emilian

Sf. Mucenic Emilianîn timpul domniei lui Iulian Apostatul, în cetatea Dorostolon din Tracia, locuia un tînar pe nume Emilian, care era sluga a eparhului cetatii. Cînd împaratul apostat s-a pornit sa distruga crestinismul în întreg Imperiul Roman, trecîndu-1 prin foc si sabie, au fost trimisi împuterniciti imperiali si la Dorostolon, unde însa nu au gasit nici...

Sf. Cuvios Pamvo

Sf. Cuvios PamvoSfîntul Pamvo a fost un mare nevoitor egiptean din Pustia Nitriei. El a fost contemporanul Sfîntului Antonie cel Mare, fiind el însusi unui dintre Parintii cei mari. El a fost vestit pentru doua fapte: pentru aceea ca, dupa îndelungi nevointe, buzele lui erau pecetluite, ele nerostind niciodata nimic nefolositor; si pentru aceea ca în toate zilele...

Sf. Cuvioşi Paisie şi Isaia

Sfintii Paisie si Isaia au fost frati, fii ai unor parinti foarte bogati, si amîndoi s-au facut monahi. Unul s-a sfintit din pricina nevointelor lui în pustie, iar celalalt din pricina milosteniilor pe care pururea le-a facut oamenilor. Sfîntul Pamvo i-a vazut pe amîndoi salasluiti în Rai. Acest fapt a stîrnit o disputa între monahi, privitoare...

Sf. Cuvios loan Multpătimitorul

Sf. Cuvios loan MultpătimitorulAcest sfînt loan a fost un zavorit din Mînastirea Sfîntului Antonie de la Pesterile Kievene. Pe el 1-au chinuit timp de treizeci de ani patimile cele trupesti, pîna cînd le-a biruit pe ele, cu nevointele aspre, cu mila lui Dumnezeu, si cu aceea ca s-a atins de sfintele moaste ale Sfîntului Moise Ungurul (pomenit la 26 iulie). Facînduse biruitor...


Mai 1328
DumLunMarMieJoiVinSam
Sf. mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie si Severian
1
fără postul
Sf. Cuvios Simeon cel Desculţ
2
fără postul
*Преподобни Јоасаф српски Метеорита
3
fără postul
Sf. Mucenic Teodor şi a celor împreună cu dînsul
4
fără postul
Sf. Cuvios Monah Vitalie
5
peşte
Sf. Nou Mucenic Lazăr
6
fără postul
Sf. Ierarh Sava Brancovici
7
ulei si vin
Sf. Anian, cel de al Doilea Episcop al Alexandriei
8
fără postul
Sf. Ştefan, Episcopul Fermului
9
fără postul
Sf. Cuvios Ioan Marturisitorul
10
fără postul
Sf. Mucenic Tibald
11
fără postul
Sf. Memnon Marturisitorul
12
peşte
Sf. Mucenita Arghira
13
fără postul
Sf. Cuvios Pafnutie din Borovsk
14
ulei
Sf. Mihail [Boris], Ţarul Bulgarilor
15
fără postul
Sf. Cuvios Teodosie de la Lavra Peşterilor din Kiev
16
fără postul
Sf. Preacuvios Nichifor
17
fără postul
Sf. Martin şi Heraclius
18
fără postul
Sf. Varvar Tîlharul
19
peşte
+++ Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor
20
fără postul
Sf. Cuvios Arsenie, Iubitorul de Nevoinţe
21
ulei si vin
Sf. Mucenic Hristofor
22
fără postul
Fericita Taisia
23
fără postul
Sf. Preacuvios Nicodim, Arhiepiscopul de Peci
24
fără postul
Sf. Mucenic Pancras
25
fără postul
Sf. Preacuvioşi loan, Eftimie, Gheorghie şi Gabriel din Mînăstirea Ivirul din Muntele Athos
26
ulei
Fericitului Isidor cel Nebun pentru Hristos
27
fără postul
Sf. Cuviosului Părintelui nostru Silvan
28
ulei si vin
Sambata mortilor - Mosii de vara
29
fără postul
+++ Pogorârea Sf. Duh - a Rusaliilor - Cincizecimii
30
fără postul
+++ Lunea Sfantului Duh
31
fără postul
    
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal



Moon phases for May , 1328 (Serbia)
02 May 1328 Full Moon
10 May 1328 Third Quarter
18 May 1328 New Moon
25 May 1328 First Quarter